La stagiu sunt prezenţi peste 150 de judoka de la echipe din România, Republica Moldova şi Ungaria. Participă loturile naţionale de tineret, respectiv olimpic masculin al României. La sala de judo se desfăşoară zilnic câte două sesiuni de antrenamente de tehnică şi randori (luptă). Antrenamentele sunt coordonate de antrenorii orădeni Emil Morar, Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco şi Olimpia Ianc. Stagiul se adresează sportivilor de la categoriile de vârstă seniori, under 23, under 21 şi under 18 ani, masculin şi feminin.
„Acţiunea este foarte utilă pentru sportivii noştri în perspectiva competiţiilor care urmează în perioada următoare. Câţiva sportivi ai clubului nostru vor lua parte în acest weekend la turneul European Open de la Oberwarth (Austria), iar săptămâna viitoare la turneul de Grand Prix de la Düsseldorf (Germania). Pe plan intern, urmează finala Campionatului Naţional individual pentru seniori, care va avea loc al Iaşi, la 4-6 martie”, ne-a declarat Emil Morar, antrenor al CSM JC Liberty LPS Bihorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!