Anul 2010 a fost marcat de o schimbare importantă în cariera atacantului orădean ClaudiuKeseru. După patru ani în care a fost legitimat la FC Nantes a semnat cu Angers SCO pentru trei sezoane. În fapt, echipa la care fusese împrumutat de „canari” în returul campionatului trecut. „Mă simt bine la Angers, un oraş care se aseamănă mult cu Oradea. În ceea ce priveşte anul sportiv, aş putea spune că a fost bun în ceea ce priveşte continuitatea ca meciuri jucate şi binişor din punctul de vedere al statisticilor. Aş reţine în 2010 şi ruptura de Nantes, pentru că acolo s-a derulat o parte importantă a carierei mele”, rememorează Keşeru.
În returul campionatului trecut şi turul sezonului aflat în derulare, atacantul a evoluat titular în 40 de jocuri în care a marcat 15 goluri şi a dat nouă pase decisive. „Se putea şi mai bine pentru că în unele meciuri am ratat ocazii importante”, spune autocritic jucătorul. Majoritatea golurilor le-a marcat prin şuturi de la distanţă, cu stângul său năucitor, culminând cu cel reuşit la Chateauroux dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri.
Visează la naţională
Marele său regret este că a ratat promovarea în Ligue 1. „Am avut un retur bun cu Angers. Într-un clasament neoficial al returului ne-am clasat pe locul 1, dar nu a fost suficient să remontăm decalajul din tur. Regretul e cu atât mai mare cu cât vedem că Arles Avignon e pe ultimul loc cu şapte puncte, iar noi avem o echipă cu mulţi jucători experimentaţi, care s-ar fi prezentat mai bine în L1.
Un alt motiv de tristeţe este faptul că nu a mai fost căutat de nimeni de la Federaţia Română de Fotbal, în ciuda faptului că a marcat multe goluri. „Până acum nu puteam emite pretenţii pentru că nu prea am jucat din cauza accidentărilor. Însă în 2010 am avut continuitate, am marcat goluri… Îmi doresc să ajung la naţională, asta e clar. Voi face tot posibilul ca prin evoluţiile mele să intru în vizorul selecţionerului. Probabil Ligue 2 este subevaluată în România, deşi nu ar trebui să fie aşa din moment ce la Campionatul Mondial au jucat 14 fotbalişti care evoluează în liga secundă franceză. Mă bucur să văd că au făcut pasul foştii mei colegi de la tineret, Tătăruşanu, Deac, Torje sau Stancu”, susţine Claudiu.
În vizorul lui Toulouse
Din Franţa, orădeanul urmăreşte constant rezultatele din prima ligă. „Mă bucur că echipele din Provincie reuşesc să producă surprize. Lipsa de linişte cred că este motivul pentru care Steaua şi Dinamo sunt aşa de spate în clasament”.
Inevitabil apare şi întrebarea legată despre o eventuală revenire în Liga 1, acolo unde a evoluat la 16 ani pentru FC Bihor. „Nu ştiu când o să revin. Acum încerc să ajung cât mai repede din nou în prima ligă franceză, dar nu exclud nicio altă variantă”. Recent presa franceză a scris despre interesul echipei Toulouse, locul 9 în Ligue 1, pentru atacantul orădean.
În memoria tatălui său decedat în 2006 la doar 42 de ani, Claudiu şi-a tatuat pe antebraţul drept mesajul „Dragă tată”, scris cu litere chinezeşti. În 2011 îşi doreşte să fie ferit de accidentări şi „să fiu decisiv, să ajut echipa să obţină rezultatele dorite”.
TEODOR BIRIŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!