Antrenorul lui FC Bihor consideră că echipa pe care o pregăteşte a fost dezavantajată de arbitraj în partida de la Otopeni. „Golul doi a fost clar marcat cu mâna şi a fost şi fault în atac la aceea fază. Furt pe faţă ce să mai zicem. Şi dacă mai marcam încă o dată se rezolva cumva să se termine egal. Muscă a ieşit cu pometele spart şi i-a dat lui galben pe targă. Am fost dezavantajaţi”, spune Ioan Petcu.
„E cel mai bun meci al nostru făcut în acest campionat. Toată echipa a alergat, s-a dăruit, îmi e greu să remarc pe cineva. Păcat că am pierdut două puncte mari”, a mai adăugat tehnicianul.
Nepus la punct cu pregătirea fizică, Ciprian Dianu a văzut meciul acasă şi s-a indignat de ceea ce a văzut. „Nu se poate aşa ceva. Se vede clar, a fost gol cu mâna, fază de volei veritabil. Maradona e mic copil pe lângă ce s-a întâmplat la Otopeni. Durerea mare e că arbitrul a fost bine plasat. E bine că băieţii s-au remontat după o astfel de fază. Meritam trei puncte şi eram mai liniştiţi”, a povestit Dianu. „Victoria ne-a fost furată de arbitrul de centru. A viciat rezultatul. Gol cu mâna! Este mai mult decât hoţie. Cred că Teodora şi-a ratat cariera cu acest joc. Sperăm să plătească pentru ceea ce a făcut”, a spus şi Ionel Danciar, organizatorul de competiţii al FCB.
Teodor Biris
FC Bihor a pierdut două puncte
Citiți principiile noastre de moderare aici!