UPDATE! Partida din sferturile de finală de la Australian Open dintre Simona Halep și Ekaterina Makarova va avea loc marți dimineața, la ora 02:00.
Halep a început foarte bine partida de duminică dimineață și a reușit să conducă cu 4-1 în primul set. Wickmaier a reintrat în joc reușind un break însă nu a mai putut salva setul, Halep învingând cu 6-4. Al doilea set a început la fel de bine pentru Halep care a preluat controlul încă de la început. Un re-break la scorul de 2-1 pentru Simona a anunțat o revenire a belgiencei însă Simona și-a pus în aplicare jocul foarte bun și nu a mai cedat nici un game.
Astfel, Halep se califică în sferturile de finală de la Australian Open fără să cedeze un set și își egalează performanța de anul trecut. În următoare fază Simona o va întâlni pe Ekaterina Makarova (Rusia), locul 11 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în 2013 la turneul de la New Haven, partidă câștigată de Simona cu 6-1, 7-6.
“Sunt mulţumită de nivelul de joc, m-a învins de câteva ori înainte, dar acum cred mi-am luat revanşa. Sunt fericită că am jucat cel mai bun tenis al meu. Cred că mi-am îmbunătăţit mult jocul, am servit mai bine, am fost agresivă, am deschis bine terenul, m-am descurcat foarte bine. Nu sunt aşa de calmă pe teren, dar încerc să rămân concentrată, nu e uşor să pierzi puncte pe care crezi ar fi trebuit să le câştigi, dar încerc să-mi menţin concentrarea şi să fac cel mai bun tenis,” a declarat Simona Halep la finalul partidei.
Calificarea în sferturi la Australian Open îi aduce Simonei Halep 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro).
Irina Begu a pierdut cu Genie Bouchard
Irina și-a continuat prestația remarcabilă de la Australian Open însă a fost eliminată de Genie Bouchard (locul 7 WTA), scor 6-1, 5-7, 6-2. Chiar dacă a pierdut primul set la 1 Irina a revenit în joc și a reușit să îî smulgă un set lui Bouchard. În setul decisiv Bouchard a revenit în joc și a reușit să își adjudece partida.
Irina va fi recompensată cu 240 de puncte puncte WTA şi un premiu de 175.000 de dolari australieni (123.500 de euro) pentru prezenţa în optimi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!