Astfel a acroşat o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de concitadinul R.V. (63 ani), declară ofiţerul de presă al IPJ Bihor, inspector Alina Dinu.
Coliziunea s-a soldat cu rănirea uşoară a şoferiţei imprudente şi a orădencei R.A.V. (55 ani), pasageră în Logan.
Filtre rutiere în judeţ
Per total, poliţiştii SPR Bihor au reţinut miercuri şapte permise, au constatat 31 de tamponări şi un accident. Totodată, poliţiştii rutieri au aplicat 258 de amenzi în sumă de 37.490 lei, îndeosebi pentru exces de viteză (53), traversări pietonale (21), neportul centurii (50) şi depăşiri neregulamentare (3).
La fel ca zilele trecute, în judeţ s-au organizat şi patrule rutiere comune.
„Formaţiunea de Poliţie Rutieră Salontaalături de Posturile de Poliţie Tulca şi Cefa au acţionat miercuri împreună pe raza localităţii Sânicolau Român. Astfel au fost controlate 20 de autovehicule, legitimate 22 de persoane şi aplicate opt sancţiuni contravenţionale conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 şi Legii nr. 61/1991, cu amenzi în valoare de 832 lei.”, mai declară inspector de poliţie Alina Dinu.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!