Am început cu scopuri. Ne-am impus ţeluri. Am ţintit performanţa. În 10 ani de activitate, am făcut TOTUL PENTRU SĂNĂTATEA TA, iar acum ne reînnoim legământul faţă de tine, cetăţeanul de lângă noi.
Am debutat cu o tehnologie mult avansată şi am continuat să o modernizăm şi mai mult, ca să oferim pacienţilor noştri aceeaşi performanţă din ţările dezvoltate. Iniţial, Pelican a reprezentat un mic grup de specialişti, cadre medicale şi nemedicale. S-a investit şi performat an de an, cu medici şi asistenţi experimentaţi şi implicaţi profesional. Grija şi dăruirea pentru pacienţii noştri ne-a dat putere să mergem mai departe, să continuăm investiţiile şi să ne dezvoltăm, astfel încât să asigurăm intervenţii chirurgicale şi tratamente de ultimă generaţie.
Astăzi, la 10 ani de la înfiinţare, SPITALUL CLINIC PELICAN Oradea a devenit cel mai mare spital privat din Nord-Vestul ţării.
Cu peste 100.000 de pacienţi trataţi în spital, cu peste 70.000 de intervenţii chirurgicale şi peste 2 milioane de pacienţi trataţi în ambulatoriile noastre, cu un număr impresionant de medici, asistenţi şi o gamă largă de servicii medicale oferite (multe dintre ele unice în ţară), ne propunem să oferim siguranţă pacienţilor noştri.
Tehnicile chirurgicale minim invazive, investiţia în cele mai performante echipamente medicale, metode sigure de sterilizare şi dezinfecţie au stat la baza activităţii noastre pentru a fi ceea ce suntem astăzi.
Unirea forţelor noastre cu grupul MEDICOVER ROMÂNIA vine în acest moment, la împlinirea a 10 ani de activitate, ca o certitudine şi o garanţie în acelaşi timp pentru viitorul sustenabilităţii activităţii noastre, de a putea să ne dezvoltăm şi să fim competitivi pe piaţă.
Am creat tradiţie în activităţile derulate în comunitatea în care trăim şi ne-am implicat în susţinerea unor nenumărate acţiuni care ajută la menţinerea sănătăţii, evenimente caritabile şi seminarii cu informaţii utile pentru prevenirea afecţiunilor cronice.
Prin profesionalism şi umanitate vom continua astfel să dăm plus valoare oraşului Oradea, Vestului ţării, României.
De aceea, deviza noastră “TOTUL PENTRU SĂNĂTATEA TA” va rămâne modul nostru de a munci, de a trăi în fiecare zi şi de a fi deschizători de drum în domeniul medical românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!