„Se impune restructurarea Agenției Naționale de Transplant, pentru buna funcționare și transparentizare a activității de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuși să organizeze un sistem care să funcționeze în condiții optime, în beneficiul pacienților a căror viață depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că noua lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce-mi stă în putință pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viața să nu se mai repete” , a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Noul director executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureșan este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent și-a desfășurat activitatea la Institutul Regional de Gatroenterologie și Hepatologie „prof. dr. Octavian Fodor” din Cluj Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calității și a normelor legislative din domeniul sanitar, a dat asigurari Ministerul Sanatatii.
Pe plan local, centrul de transplant judetean, coordonat de dr. Carmen Pantis a dat roade, si, gratie bihorenilor cu iubire fata de semeni, multi romani au ajuns sa primeasca o a doua sansa la viata, prin transplant in urma prelevarii si donarii de organe.
Ce face seful Transplantului?
Printre atribuțiile directorului executiv al ANT, se numără:
– Reprezentarea ANT în relațiile cu organele statului, precum și cu persoane fizice sau juridice din țară și din străinătate,
– Aprobarea regulamentului de ordine interioară și normele privind disciplina tehnologică și administrativă,
– Acreditarea și reacreditarea centrelor de transplant,
– Autorizarea importului și exportului de organe, țesuturi și celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare,
– Supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară și trasabilitate a organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele și recomandările Uniunii Europene.
http://www.bihon.ro/birocratia-i-a-rapit-sansa-de-a-trai-calin-farcas-a-murit-dupa-ce-a-strans-200-000-de-euro/2071330
Citiți principiile noastre de moderare aici!