Spre deosebire de Canada, care condiţionează semnarea CETA de către UE pentru a elimina vizele pentru români, în Statele Unite eliminarea vizelor pentru români trebuie legiferată de Congres. Acest fapt este subliniat şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care, întrebat de redactorul JB&BIHON, afirmă că renunţarea vizelor obligatorii pentru români la intrarea în SUA este o problemă de legislaţie. Klemm subliniază că preşedintele Obama a introdus o asemenea propunere legislativă în Congres, dar aceasta nu a trecut, neavând suficientă susţinere politică în rândul republicanilor şi a democraţilor! Hillary Clinton a promis o reformă în problema imigraţiei, însă nu se ştie dacă această reformă îi va favoriza pe români sau nu. „Trebuie să aşteptăm şi să vedem care va fi viitorul preşedinte. Depinde de viitorul preşedinte al SUA şi culoarea (politică – n.red.) a Congresului”.
90% primesc viză
Altfel, ambasadorul Klemm a subliniat faptul că 90% dintre românii care aplică pentru o viză SUA o şi primesc. „Există şi acum suport bipartizan în Congres, pentru introducerea României în programul Visa Waiver. Este, însă, o zonă în care şi diaspora româno-americană ar putea ajuta. Vocea lor ar putea ajuta şi, din păcate, până acum nu a fost foarte puternică, comparativ cu cea a diasporei poloneze, de exemplu”, afirmă ambsadorul Klemm, care se declară un susţinător al eliminării vizelor pentru români. Ambasadorul american Hans Klemm a fost prezent vineri la Oradea pentru a inaugura raful american la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, fiind prezent şi la Universitatea din Oradea.
Cade viza de Canada?
Canada a anunţat deja că este dispusă să renunţe la vizele pentru români, dacă UE va parafa CETA – Acordul de liber schimb UE – Canada. O dată promisă ridicarea vizelor de Canada pentru cetăţenii lor, România şi Canada şi-au ridicat obiecţiile faţă de semnarea acestui acord comercial transatlantic, însă Belgia rămâne singurul stat care nu şi-a exprimat încă acordul, din cauza obiecţilor formulate de regiunea francofonă Valonia, valonii fiind nemulţumiţi de mai multe prevederi în legătură cu arbitrajele disputelor comerciale între companii şi guverne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!