Proiectul de lege a fost adoptat în Parlament cu 250 de voturi „pentru” și două „abțineri”. Propunerea este ca tichetul de masă să fie majorat de la 9,41 lei la 15 lei.
„Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi (valorii tichetului de masă-n.r.) până la 13 lei, rămânând valoarea actuală în vigoare şi doar posibilitatea angajatorului de a mări valoarea acestor tichete. A fost un amendament al doamnei Andreea Paul care a crescut valoarea la 15 lei. A fost adoptat”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, după adoptarea amendamentului.
Conform Mediafax, Guvernul a dat un punct de vedere negativ privind propunerea legislativă, din cauza impactului bugetar.
„Guvernul se opune tot timpul în perioade electorale unor astfel de măsuri, dar eu sper că nu are un impact decât benefic asupra bugetului ţării pentru că aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA, de venituri în plus la buget”, a declarat Solomon cu privire la poziţia Guvernului faţă de proiectul de lege.
Citiți principiile noastre de moderare aici!