După ce a observat ca nu se știe nimic de el, sora bărbatului a dat alerta dispariției, urmând o serie de căutări ale asistentelor, infirmierelor, dar și a polițiștilor care au ajuns la aceeași concluzie: „pacientul nu mai e în spital”.
„Mi se pare incredibil că în România anului 2018 să poţi să mori în spital şi să nu fi găsit timp aproape de 24 de ore, mai ales în condiţiile în care dispariţia ta a fost anunţată, iar pacientul a fost căutat de două ori, de două ori s-a întors spitalul cu susul în jos, şi tot nu fost găsit. Asta pentru ca după 12 ore, familia să fie sunată că pacientul e mort pe scările spitalului”, a povestit pentru presa națională, Oana, nepoata bărbatului decedat, pe 21 februarie, la Clinica Medicală 2 din Cluj-Napoca.
Căutări superficiale
În ziua cu pricina, bărbatul se afla în stare stabilă, a mâncat la prânz și s-a plimbat pe culoarul spitalului. De neimaginat este faptul că acesta a murit pe scările spitalului în condițiile în care timp de 24 de ore a fost căutat de rude, infirmiere, asistente și polițiști.
”În jurul orei 20.00, mamei i se cere cardul de sănătate pentru a i se face externarea unchiului meu. Mama a refuzat și i-a rugat să îl caute încă o dată pentru că poate este mort în spital. I-au spus că a fost chemată Poliția și că nu au ce face și au trecut la amenințări cu amenzi de zeci de milioane de lei, care vor veni în poștă. Medicul de gardă a plecat și a revenit peste câteva minute cu o atitudine schimbată și a îndemnat familia să plece acasă. Am plecat la ora 20.00 și am continuat căutările prin împrejurimi. În dimineața următoare, verișorul meu s-a întors la spital și a constatat că externarea a fost făcută după plecarea noastră, la ora 13.59, o oră la care spitalul nu știa că pacientul nu este în salon. Verișorul meu a plecat și a încercat să acceseze camerele de filmat din zonă, pentru că acest spital nu are nicio cameră de filmat. A fost sunat apoi și i s-a spus că a fost găsit decedat”, a povestit Oana, potrivit stiridecluj.ro.
Deputatul Emanuel Ungureanu a precizat că va cere Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, măsuri urgente ca toate spitalele să fie dotate cu camere de supraveghere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!