Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) amână protestul anunțat pentru miercuri, după discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții Guvernului. Transportatorii au primit promisiuni că în următoarea ședință de Guvern se vor discuta problemele legate de activitatea neautorizată (piraterie) în transportul rutier.
„Cerem reglementări ale unor legi, prin Ordonanță de Urgență, pentru a se stopa abuzurile unor grupuri de interese din Parlamentul României, care au modificat legi pentru a permite ca activitatea de transport să fie piratată, pentru a le permite unora să aibă activități neautorizate, în paralel cu activitățile reglementate și autorizate”, se spune în comunicatul COTAR.
Piraterie
În vizorul COTAR se află platformele informatice de tip UBER şi Bla-Bla Car, care „desfășoară activități ilegale și au ajuns să-și promoveze serviciile și prin reclame și spoturi publicitare”. Taximetriştii spun că activitățile ilegale și evazioniste de transport persoane în regim taxi, prin folosirea unor platforme informatice (de tipul UBER sau Bla-Bla Car), încalcă dreptul la concurență loială și conduc la dispariția activității de taxi în condiții legale.
„Mai mult, din informațiile pe care le-am obținut de la Poliția Română, cei care practică acest tip de transport pot face și victime printre clienți, pentru că nimeni nu îi controlează. Victimele pot fi păcălite prin serviciile improprii care le sunt oferite și pentru care nu pot depune plângere la o autoritate a statului, pentru că UBER nu intră sub incidența niciunei legi pentru protecția consumatorului. Dar mai pot fi și victime de tâlhărie, viol sau chiar omor, pentru că nimeni nu verifică identitatea și activitatea anterioară a celor care intră în acest sistem. Astfel, UBER sau Bla-Bla Car sunt servicii periculoase pentru populație, pe care parlamentarii le-au permis, în detrimentul siguranței cetățenilor. În același timp, clienții sunt păcăliți de ofertele de prețuri foarte mici și nu țin cont de pericolele la care se expun”, se precizează în comunicatul COTAR.
Pe de altă parte, în timp ce transportatorii care au curse regulate sunt supuși controalelor drastice din partea autorităților competente, clienții apelează la cursele ilegale, afișate pe site-urile specializate, în sistem Bla-Bla Car. Aceste curse nu sunt verificate, nu sunt sancționate și nici fiscalizate, însă au deja reclamă agresivă pe toate paginile de internet, prejudiciind afacerile legale, care aduc bani la bugetul statului, conform legislației în vigoare.
„Noi nu cerem să dispară concurența de pe piață, ci să se autorizeze conform legislaţiei în vigoare, astfel vom avea o concurenţă legal autorizată. Legea românească trebuie să protejeze activitățile legale și să găsească mijloace de descurajare a activităților ilegale. Dacă acest lucru nu se întâmplă, putem înțelege că diverși parlamentari au inițiative legislative care stimulează «ciubucăreala» în aceste activități, având, cel mai probabil, interese financiare în acest domeniu”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!