Reunit la Strasbourg în data de 5 Octombrie, plenul forului legislativ european a dezbătut și a adoptat o propunere către Comisia Europeană care îi va bucura cu siguranță pe cei mai tineri. Astfel, conform măsurii promovate de grupul social democraților europeni, toți tinerii care împlinesc 18 ani vor avea posibilitatea, cu acea ocazie, de a călători gratuit prin Uniunea Europeană. Concret, aceștia vor putea utiliza rețeaua Interrail și să călătorească timp de trei săptămâni, cumulat, într-o perioadă de maximum doi ani de la împlinirea vârstei respective, se arată într-un comunicat. Prezentă la dezbatere, Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc din Slovenia a găsit propunerea ca fiind excelentă, urmând ca la nivel de Comisie aceasta să fie analizată pentru a se stabili modalitățile exacte de aplicare a ei.
Anti euroscepticism
„Este o oportunitate de care – după ce va fi aplicată, vor putea profita și mulți tineri români. Ideea originală – lansată de doi tineri germani, era aceea de a contribui prin această inițiativă la combaterea stereotipurilor și la consolidarea identității europene a generațiilor noi. În opinia mea, asociată și cu succesul programului Erasmus+, această măsură ne va da un ajutor în plus pentru a lupta împotriva euroscepticismului și a populismului bazate pe frică și necunoaștere. Cred că generația mea și mai ales generațiile și mai tinere vor avea șansa de a vedea acest continent mai bine integrat și mai unit. Prin propunerea adoptată azi am mai făcut un mic pas înainte pe acel drum”, transmite Pavel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!