Cea mai mare reţea de cariere din România şi Republica Moldova, Târgul de Cariere (TdC), vrea să le arate tinerilor că şi la noi în ţară pot să-şi dezvolte o carieră de succes în cercetare. Asta în condiţiile în care domeniul e unul tot mai ofertant. În acest sens, TdC anunță susținerea campaniei Cutting-Edge Research (CER).
Campania are ca scop strângerea de fonduri pentru organizarea unei școli de vară la care vor participa tineri olimpici la fizică. Pe parcursul a șapte zile de cursuri, vor avea loc prelegeri pe teme de fizică nucleară, astrofizică, fizică moleculară, fizică cuantică, workshopuri susținute de cercetători români și de psihologi educaționali. În plus, tinerii vor vizita platforma de la Măgurele și Laboratorul MicroBequerel din Salina Slănic Prahova.
Proiect
Cutting-Edge Research este un proiect lansat de Asociația Apex-Edu și realizat în colaborare cu Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele (IFIN-HH), Institutul de Tehnologii Izotopice și Moleculare de la Cluj (INCDTIM) și cu sprijinul rețelei Târgul de Cariere (TdC).
În cadrul proiectului, cercetătorii le vor expune tinerilor care sunt oportunitățile de a face carieră în domeniu, care e traseul de la pasiune la o carieră în cercetare și ce posibilități există pentru ei în țară după ce termină liceul, facultatea sau doctoratul.
„Propunem întregii comunități TdC – angajatorilor, universităților, municipalităților, mass-media și, de asemenea, publicului larg – să ne implicăm împreună în susținerea cercetării și în păstrarea tinerelor talente în România. Facem cunoscută tinerilor talentați și pasionați de fizică oportunitatea de a face cercetare de vârf acasă, în România, după terminarea studiilor universitare, indiferent că ele sunt făcute în țară sau în străinătate. Mai apoi ei vor putea decide, având aceste informații, dacă rămân în țară sau aleg o carieră peste hotare”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere.
Școala de Vară va avea loc în luna iulie la Bușteni și se adresează elevilor calificați la Olimpiada Națională de Fizică în 2017. Alături le vor sta cercetători din IFIN-HH și INCDTIM.
„Acum pare momentul perfect pentru ca tinerii să ia în calcul o carieră în cercetarea românească în domeniul fizicii. Infrastructura de cercetare a institutelor e la standarde internaționale, iar construirea Laserului de la Măgurele, ca parte a proiectului paneuropean Extreme Light Infrastucture, va crea oportunități de cercetare pe care România nu le-a cunoscut până în prezent. Spre exemplu, proiectul ELI-NP are disponibile acum peste 100 de posturi de cercetători, tehnicieni și ingineri”, afirmă Ileana Fritea, președintele Asociației Apex-Edu.
Donații directe pentru sprijinul acestei cauze se pot face în contul RO92 RNCB 0301 1462 4692 0001 al Asociației Fapte, deschis la BCR. În plus, cei interesați pot dona în cadrul Târgului de Cariere, care are loc în martie și aprilie în 7 orașe din România și Republica Moldova: Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Brașov, Oradea, Târgu-Mureș, Chișinău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!