Banii vor fi alocaţi fermierilor pentru achiziţionarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de matci, roiuri pe faguri sau familii de albine, precum şi pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.
Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin Programul Naţional apicol este de 44,8 milioane lei, din care jumătate provin din fonduri europene şi jumătate din fonduri naţionale. În primii doi ani de aplicare a programului, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale şi familiale.
Actul normativ adoptat de curând extinde prevederile cuprinse în programul naţional, astfel încât să poată fi decontate mai multe activităţi. Se introduce în decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine şi se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finantată din fonduri de la bugetul de stat.
Alte modificări constau în clarificări referitoare la documentele de achiziţie a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la faţa locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiţia de eligibilitate şi documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfăşoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat şi urmărit de reprezentanţii formei asociative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!