Situația critică din România i-a determinat pe parlamentarii europeni să organizeze, joi începând cu ora 10:00, o dezbatere în plenul Parlamentului European în legătură cu ceea ce se întâmplă în România, considerând că atitudinea Guvernului este inadmisibilă.
„Ceea ce se întamplă în România este împotriva statului de drept. Se diluează lupta împotriva corupției. Este inadmisibil să existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE”, au transmis printr-o declarație delegații români din grupul PPE.
De asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans au avertizat Guvernul României să nu submineze lupta împotriva corupţiei.
„Sunt îngrijorat faţă de cei mai recenţi paşi ai Guvernului socialist din România care slăbesc sistemul de justiţie prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă privind dezincriminarea abuzului în serviciu, precum şi printr-un proiect de lege privind graţierea. Adoptarea acestor legi nocive în mijlocul nopţii contravine tuturor principiilor democraţiei şi transparenţei. Sistemul de justiţie din România a devenit, în ultima vreme, independent şi transparent, iar Guvernul României încearcă acum să-l slăbească. Justiţia trebuie să servească, în primul rând, poporul, nu pe politicienii corupţi. Această ordonanţă nu serveşte poporul şi nici nu este în acord cu un sistem de justiţie independent. Din contră, slăbeşte justiţia şi subminează încrederea oamenilor în instituţiile statului , a transmis Daul Joseph, preşedintele Partidului Popular European.
Pe ordinea de zi
„Parlamentul European tocmai a decis punerea situaţiei democratice şi a justiţiei din România pe ordinea de zi a sesiunii plenare de mâine , a precizat Siegfried Mureșan pe Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!