Liderul WTA s-a deplasat excelent, a lovit puternic cu forehand-ul și s-a văzut pusă în dificultate doar de scurtele încercate în disperare de cauză de elvețiancă.
„Astăzi a fost un pic mai uşor, am fost un pic mai relaxată – chiar dacă nu este simplu să ştii că joci meciul decisiv. Publicul a fost extraordinar. Mi-am dat drumul la joc şi am reuşit să dau totul. Astăzi am avut mai multă încredere în returul meu, iar atunci când am avut nevoie, am jucat mai bine. Cu 40 de minute înainte de meci a venit arbitrul la noi şi a anunţat că s-a schimbat jucătoarea… m-am gândit că ar fi trebuit să mă antrenez un pic cu Mihaela Buzărnescu. Au fost două zile grele, din punct de vedere emoţional. Trebuie să visezi mereu, iar eu am visat mereu, de când eram mică. Sper să mergem cât mai departe în Fed Cup, în fazele finale. Avem o echipă puternică, iar dacă jucăm acasă, cu un astfel de public, este greu să pierdem”, a transmis Simona, cea care a adus două dintre cele trei puncte ale victoriei cu 3-0 a României în faţa Elveţiei.
„Mai mult decât am putut duce”
În primul meci al zilei de sâmbătă, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA. Tot sâmbătă, Irina Begu, locul 38 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de Timea Bacsinszky, locul 46 WTA.
România va evolua, în februarie 2019, în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Tricolorele au fost ultima dată între primele opt naţiuni ale competiţiei în 2016, când au pierdut în sferturi, în faţa Cehiei, tot la Cluj-Napoca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!