Ministerul Transporturilor intenționează să mărească taxa de drum pentru maşinile de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Prin proiectul de act normativ aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor până la data de 1 septembrie, se precizează că astfel se armonizează tarifele de utilizare a rețelei rutiere din România cu nivelul tarifelor stabilite la nivel european încă din luna februarie 2014.
„Măsura trebuie aplicată pentru a respecta Directiva europeană 1999/62/CE. Aceasta trebuia transpusă în legislația națională încă de la 1 martie 2014. Termenul nu mai poate fi amânat, pentru că există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României”, se spune în comunicatul Ministerului Transporturilor.
Tarife
Normativele europene prevăd că tariful zilnic, fix și unic, pentru toate categoriile de vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este de 12 euro. Odată cu transpunerea tarifului zilnic s-au recalculat tarifele cu valabilitate pentru perioade de 7 zile, 30 zile, 90 zile și 12 luni, astfel încât să fie respectate proporțiile prevăzute în Directivă.
Transpunerea acestor normative nu modifică tarifele pentru categoriile de vehicule A, B, G și H.
Reprezentanţii ministerului precizează că prin proiectul propus s-a încercat ca impactul să fie minim asupra operatorilor de transport, astfel ca tariful anual pentru categoria F de vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 12 tone și mai mult de 4 axe să rămână la valoarea de 1.210 euro. A fost menținut și tariful anual pentru categoria E de vehicule, care rămâne la suma de 720 de euro. În urma recalculării, tariful anual pentru categoria C de vehicule va ajunge la 600 de euro, mai mare cu 280 de euro față de tariful actual. Pentru tariful anual de la categoria de vehicule D, s-a calculat o valoare de 660 de euro, care reprezintă media între tarifele adiacente de la categoria C și categoria E. Rezultă astfel o creștere a acestui tarif anual cu 100 de euro.
Bulgaria a actualizat aceste tarife (12 euro/zi) de la 1 ianuarie 2018.
Odată cu actualizarea tarifelor se propune și actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale pentru lipsa rovinietei valabile. Valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat, pentru toate categoriile de vehicule, ca fiind de două ori tariful anual pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual pentru amenda maximă.
Se menține posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal de contravenție.
În intervalul de timp cuprins între data săvârșirii contravenției și data înmânării sau comunicării procesului verbal de contravenție nu se mai pot aplica alte sancțiuni.
Tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a actului normativ îşi menţin valabilitatea.
Taxă de drum mărită pentru transportatori
Numărul vehiculelor pentru care taxa de drum va fi mai scumpă trece de 30.000, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Acestea vor trebui să plătească tarife de rovinietă pentru o zi de 12 euro, în creștere cu 33%, de la 9 euro, pentru vehiculele de și peste 12 t (cu maximum 3 axe inclusiv), cu 71,42% de la 7 euro pentru vehiculele între 7,5 – 12 t, și în urcare cu 200%, de la 4 euro la 12 euro, pentru vehiculele între 3,5 – 7,5 t.
Cele peste 100.000 de autovehicule de transport marfă de peste 12 t (categoria F) vor plăti 12 euro în loc de 11 euro la vinieta de o zi, iar pentru rovinieta de 30 zile, această categorie de autovehicule va plăti cu 5 euro în plus, adică de la 55 la 60 de euro.
Proiectul publicat nu vizează nicio modificare pentru valorile rovinietelor pentru autoturisme (categoria A) și nici pentru autovehiculele de transport persoane, indiferent de numărul de locuri, sub sau peste 23 de locuri (categoriile G și H).
Kilometru, nu timp
Potrivit UNTRR, în prezent, la nivelul Comisiei Europene se discută modificarea Directivei 1999/62/CE prin directiva eurovignetei, prin care se urmărește implementarea conceptului de plată a taxelor pe kilometru, și nu pe timp, așa cum se aplică în prezent în România.
„În România, principala problemă este legată de dezvoltarea insuficientă a infrastructurii rutiere, astfel că cel mai probabil va fi solicitată o perioadă cât mai lungă de tranziție, până când România își dezvoltă infrastructura, dar care – potrivit estimărilor actuale – nu va putea depăși anul 2027. Totodată, în România, astăzi nu se ține cont de nivelul de poluare, în timp ce restul țărilor taxează suplimentar acest aspect, în cadrul conceptului «internalizarea costurilor externe»”, precizează reprezentanţii UNTRR.
Tendința de taxare la kilometru a autovehiculelor comerciale de transport mărfuri s-a extins odată cu extinderea rețelei de autostrăzi și drumuri expres, de la țări cu tradiție în taxarea pe autostrăzi, precum Franța, Italia, Spania, Germania, la țări precum Austria, Cehia, Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!