În România consumul de bere este de 16,6 milioane hectolitri, peste consumul Cehiei, de 15,9 milioane hl și sub cel din Italia, de 20,3 milioane hl. În Germania, cel mai important consumator european, consumul este de 84,6 milioane hl, iar în Marea Britanie, locul secund, de 48,5 milioane hl.
În prezent, în Uniunea Europeană există peste 10.000 de fabrici de bere conform celor mai recente cifre dezvăluite de către Brewers of Europe, în timp ce atât producția, cât și consumul de bere au crescut treptat de la an la an în ultimii cinci ani.
Cifrele – lansate ca parte a ediției 2019 a Raportului anual privind tendințele europene în materie de bere – arată o creștere continuă pe mai multe valori cheie. Volumul producției de bere în UE a depășit 400 de milioane de hectolitri pentru prima dată în ultimii zece ani.
În 2018, consumul a crescut în fiecare țară. Întrucât unii consumatori se îndreaptă către produse cu concentrație mai mică de alcool, precum berea și, în anumite ocazii, spre produse fără alcool sau cu conținut scăzut de alcool din categoria berii, această creștere a berii coincide cu o scădere atât a volumului total de alcool, cât și a consumului dăunător în Europa.
Pierre Olivier Bergeron, Secretar General Brewers of Europe a declarat: “Este fantastic să poți anunța cea de-a 10.000-a berărie în Uniunea Europeană. Brewers of Europe salută toți producătorii noi de bere, mulți dintre aceștia fiind IMM-uri și microberării, și suntem foarte încurajați de rolul lor în diversificarea și consolidarea sectorului la nivel european”. „Mai mult decât oricând, producătorii de bere răspund așteptărilor consumatorilor în ceea ce privește inovația în produse, producția sustenabilă, precum și varietatea de sortimente oferite, inclusiv beri cu nivel redus de alcool și specialități”, a adăugat el.
De peste o jumătate de deceniu, statisticile au arătat un progres constant și susținut în industria berii, consolidând în continuare contribuția berii la economia europeană ca bun de consum major și marfă de export.
În ediția din 2019 a raportului, sunt evidențiate și multe povești naționale. Polonia este acum al doilea mare producător de bere – schimbând locurile cu Marea Britanie. În Franța, a crescut numărul de fabrici de bere cu 45%, de la 1.100 la 1.600. Slovenia și Irlanda au înregistrat creșterea numărului de berării cu 50%, respectiv 25%. Exporturile au crescut din nou, Belgia rămânând cel mai mare exportator de bere din UE, depășind cu puțin Germania, în timp ce Olanda continuă să exporte aproximativ 40% din producția de bere către alte părți ale globului.
“Suntem bucuroși că România rămâne în top 10 piețe de bere din Europa, alături de Germania, Polonia, Marea Britanie, Spania, Olanda, Franța, Republica Cehă, Italia și Turcia, situându-se și în anul 2018 pe locul 7 din punctul de vedere al volumului pieței. Industria românească de bere este, totodată, unul dintre cei mai mari angajatori din Europa, un motor de creștere economică pentru economia locală, România ocupând locul 5 după Belgia, Marea Britanie, Austria și Franța, cu 5.973 de locuri de muncă generate direct și peste 85.000 locuri de muncă create în sectoarele conexe”, declară Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.
Asociația Berarii României include cei mai mari producători de bere din România: BERGENBIER S.A., HEINEKEN România S.A., UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD S.R.L., URSUS BREWERIES S.A. și MARTENS S.A., alături de microberăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează peste 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.
Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor asociației sunt situate în Ploiești, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureș, Pantelimon, Timișoara, Buzău, Brașov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.
Brewers of Europe reprezintă interesele a peste 9.500 de producători de bere din Europa.
Mediafax
Trimite articolul
XÎn România se bea bere multă dar proastă