Zeci de mii de fani au participat la concertul susţinut de Robbie Williams în cadrul ediției aniversare a festivalului UNTOLD. Acesta a fost al doilea concert susţinut de celebrul cântăreţ în România, iar fanii, adunaţi în număr mare, nu l-au dezamăgit şi i-au demonstrat că îi știu versurile melodiilor și se bucură cu adevărat de prezenta acestuia.
Încă de la debutul show-ului – care a fost unul energic şi plin de momente de neuitat -, cântărețul s-a arătat surprins de numărul mare de spectatori prezenţi.
„Excelent, România. Publicul din Cluj e mai gălăgios ca cel din Anglia”, a spus Robbie Williams.
Pus pe șotii, starul britanic nu doar că a cântat de excepție, ci și-a demonstrat calitățile de entertainer live în fața unui stadion arhiplin. Pe lângă interacțiunile cu mulțimea, a versurilor adaptate și a duetului cu tatăl său, Robbie Williams a invitat o spectatoare – Monica – pe scenă și i-a dedicat o serenadă.
Mai mult de atât, acesta a îngenuncheat la un moment dat în faţa publicului de pe Cluj Arena.
„Great to see you again Romania. Emotional x”, a scris Robbie Williams pe Facebook.
Cântărețul a mai fost în țara noastră, la București, în anul 2015.
[related-post post_id=”2298145″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!