Potrivit surselor, acţiunea vizează identificarea stocurilor şi distrugerea acestora, chiar din ziua în care legea privind interzicerea etnobotanicelor a fost publicată în Monitorul Oficial.
Acţiunea vizează stocurile celor aproximativ 300 de magazine care comercializează plante etnobotanice, dintre care 30 funcţionează în Capitală.
Începând cu 15 februarie, este interzisă comercializarea şi consumul plantelor şi substanţelor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă numărul 6 din 10 februarie 2010.
Monitorul Oficial al României, numărul 100/15.II.2010, a fost publicat Ordonanţa de Urgenţă nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
De asemenea, în decurs de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, proprietarul, posesorul şi deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute în tabelele anexă are obligaţia să distrugă pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale plantele şi substanţele pe care le deţine.
Totodată, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa: newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!