În noaptea de marţi spre miercuri românii din marile orașe au ieșit în semn de revoltă și au protestat, după ce Executivul a adoptat mișelește proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale.
Presa străină scrie că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea codurilor penale reprezintă un pas înapoi pentru România.
Publicația franceză Le Flash a scris în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 3:00, că: „Principalii beneficiari ai acestor acte sunt politicienii în conflict cu legea, inclusiv înalții oficiali aflați la putere precum Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților și liderul Partidului Social Democrat care este condamnat la doi ani de condamnare cu suspendare pentru fraudă electorală. Românii s-au adunat, în semn de protest, cu miile în orașele mari ale României și au spus că se vor întoarce în orele următoare pentru a determina guvernul să dea înapoi, cu toate că ambele acte au fost publicate în Monitorul Oficial și, prin urmare, va intra în vigoare”.
Şi publicaţia americană The Washignton Post a scris despre proteste: „Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a dezincrimina abuzurile de putere, o lovitură pentru efortul de ani de zile împotriva corupţiei din ţara est-europeană”.
Agenția de presă Reuters scrie, de asemenea, despre protestele generate de adoptarea ordonanței, pe care o califică drept „cel mai mare pas înapoi în domeniul reformelor anti-corupție de când a aderat la Uniunea Europeană, în urmă cu un deceniu”. Reuters menționează că PSD a ajuns la putere promițând creșteri salariale și ale pensiilor, dar publicarea în urmă cu câteva săptămâni a planurilor de modificare a legislației anti-corupție au dus la cele mai ample proteste de după căderea comunismului în 1989.
După ce a preluat mesajul președintelui Klaus Iohannis „este o zi de doliu pentru statul de drept”, Reuters amintește că „România este unul dintre cele mai corupte state din Europa, iar darea de mită este extrem de des întâlnită în administraţia de stat şi în alte domenii ale vieţii publice”, chiar dacă însă eforturile de a elimina abuzurile s-au amplificat în ultimii patru ani.â
Tot după adoptarea care s-a făcut pe ascuns, portalul italian Askanews scrie că Guvernul român a adoptat un decret „care salvează corupţii” şi care le permite politicienilor să scape de urmărirea penală. Portalul precizează că Guvernul a introdus normele pe ordinea de zi în ultima clipă şi în pofida protestelor de stradă din ultimele două săptămâni.
Business Review anunţă, de asemenea, că Guvernul Grindeanu a “adoptat o lege controversată a amnistiei şi amendamente la Codul Penal despre care mulţi cred că vor ştirbi lupta anticorupţie din România”, precizând că măsura a fost o surpriză, în condiţiile în care surse din presă au spus anterior că Executivul intenţionează să o adopte miercuri.
Site-ul indianexpress.com a comentat pe marginea protestelor: „În Bucureşti, protestatarii s-au adunat spontan în faţa Guvernului, scandând „hoţii” şi cerând demisia guvernului social-democrat”.
Bloomberg titrează: „Românii inundă străzile după ce Cabinetul sfidează protestele privind grațierile”, remarcând că peste 12.000 de bucureșteni s-au strâns la minus 7 grade Celsius pentru a protesta împotriva „deciziei-surpriză de a suprima investigarea oficialilor acuzați de corupție și de a obține anularea condamnărilor pentru cei deja condamnați”.
Vecinii bulgari descriu evenimentele de marți noaptea din România, pe site-ul novinite.com, amintind că modificările adoptate vor interveni pentru foşti oficiali de la PSD, care sunt puşi sub acuzare pentru abuz de putere.
Vestea a ajuns și pe continentul asiatic. Agenția chineză Xinhua scrie că guvernul român a modificat în mod neașteptat codul penal redefinind și dezincriminând parțial abuzul de putere. „Ordonanța intră în vigoare imediat, chiar și pentru cazurile aflate pe rol, pentru că legea penală în România stipulează că se aplică cele mai favorabile dispoziții atunci când se judecă dosare”, arată agenția Xinhua. Organul de presă oficial al puterii de la Beijing menționează inclusiv faptul că decizia guvernului a scos inediat oameni în stradă nu numai la București, ci în toate orașele mari.
Întâmplările din România au fost publicate și de ziare din India.
Citiți principiile noastre de moderare aici!