Cei care vor să-şi cumpere o maşină electrică vor primi un ecotichet de 20.000 de lei, iar cine alege un hibrid – 5.000 de lei. Cumulată cu prima de casare, de 6.500 de lei, finanţarea poate ajunge până la 26.500 pentru o maşină electrică şi 11.500 pentru una hibrid.
Potrivit APIA, în România s-au vândut în anul trecut 495 de autoturisme noi hibride sau electrice 100%. Pe primul loc în topul celor mai vândute maşini electrice în România se plasează Renault cu 36 de autoturisme, urmat de Tesla cu 18 unităţi (Model S şi Roadster), Mitsubishi cu zece unităţi, Volkswagen cu cinci unităţi, BMW cu trei, respectiv Mercedes-Benz.
Şi în Europa, înmatriculările de autoturisme electrice au crescut anul trecut cu 39% până la 84.547 vehicule. Conform raportului JATO Dynamics pentru anul 2015, cel mai căutat model electric din Europa este Renault ZOE (16.722 unităţi), urmat de Nissan Leaf (16.514 unităţi) şi de Tesla Model S (13.510 unităţi). Pe locurile următoare se află, în ordine, BMW i3, Volkswagen e-Golf, KIA Soul, Volkswagen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!