“Pensia medie a procurorilor şi a judecătorilor este de 8.529 lei şi din această sumă doar 20%, respectiv 1.709 lei, reprezintă valoarea reală a pensiei. Aşa statul completează restul pensiei de aproape 80%. Această situaţie va fi rezolvată în urma recalculării pensiilor, urmând ca magistraţii să câştige de patru ori mai puţin”, a spus Şeitan.
Ministrul Muncii a adăugat că, în această situaţie se regăsesc şi diplomaţii, funcţionarii publici parlamentari şi foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, ale căror pensii sunt calculate la valoarea de 80% din ultimul salariu.
Şeitan a adăugat că proiectul legii pensiilor va intra în dezbaterea Senatului în cursul săptămânii viitoare şi se aşteaptă ca legea pensiilor să treacă de Parlament în prima jumătate a anului, urmând ca ulterior, timp de cinci luni, să aibă loc procesul de recalculare a pensiilor. El a precizat că noua lege unitară a pensiilor se va aplica de la 1 ianuarie 2011.
Ministrul a precizat că este nevoie de o nouă lege a pensiilor întrucât dacă se va merge pe acelaşi sistem, deficitul bugetului de pensii ar ajunge la 6% din produsul intern brut (PIB) în 2025, iar acest lucru este “inadmisibil şi imposibil de susţinut financiar”.
“Acest sistem a devenit inechitabil şi a creat foarte multe breşe, subsisteme sau sisteme conexe care îşi tratează pensiile bazându-se pe contribuţiile plătite de alţii”, a mai spus Şeitan.
Sursa NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!