Cu toate acestea, patrimoniul MS poate fi folosit, iar suma pentru despăgubiri va fi cerută la ractificarea bugetară.
„În urma discuţiei pe care am avut-o cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, am hotărât să cerem la Ministerul de Finanţe ca, la rectificarea bugetară, să ne aloce suma de aproximativ patru milioane de euro, pe care să o plătim părinţilor. Există sechestru asigurător pe mijloacele fixe, acesta se menţine, dar noi vom putea utiliza patrimoniul”, a declarat secretarul de stat Alin Ţucmeanu, după întâlnirea cu executorii judecătoreşti.
„Este sechestru asigurător pe întreg patrimoniul Ministerului Sănătăţii, acesta nu acoperă în totalitate valoarea de patru milioane de euro, dar nu cred că va fi nevoie de valorificarea acestuia, procedura de executare silită capătă în acest context un caracter graţios. Ministerul Sănătăţii poate folosi atât maşinile, cât şi mijloacele fixe, în schimb nu are voie să le înstrăineze sau să le folosească în alt scop decât acela pentru care au fost luate”, a spus executorul judecătoresc Iulian Coşoreanu.
Incendiul de la Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti a izbucnit pe 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie.
Opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti au fost duşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Trei dintre aceştia au decedat în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!