“Încercăm să introducem o modificare în legea Codului bunelor practici. Pe modelul unor ţări din Uniunea Europeană, precum Germania sau Austria, vom propune ca marile reţele de magazine să fie închise în zilele de duminică. În acele state s-a recurs la o asemenea măsură pe considerente de legislaţia muncii. La noi se va încuraja astfel comerţul din pieţe cu produse locale”, a declarat deputatul Valeriu Steriu, vicepreşedinte în Comisia pentru agricultură.
Propunerea a fost enunţată încă de la finele anului trecut, dar deputaţii spun că au aşteptat reacţia marilor reţele la prevederile Codului. “Marii retaileri nu au niciun stăpân, storc producătorii români şi pe de altă parte fac importuri masive”, a declarat Steriu.
Reprezentanţii hipermarketurilor nu au dorit să comenteze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!