În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile, cu societatea civilă și corpul diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române. La sosirea în ţară, pe 31 mai, Papa se va întâlni cu Preşedintele României, Klaus Iohannis.
La Iași, Papa se va vedea cu tinerii și familiile, iar la Blaj, cu comunitatea română. În cadrul acestor întâlniri, Suveranul Pontif va rosti trei discursuri și trei omilii.
Episcopul Mihai Frăţilă, preşedintele Comisiei naționale de pregătire a vizitei Papei Francisc în România, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, a subliniat valențele ecleziale ale vizitei, a explicat loggo-ul oficial al vizitei și s-a oprit asupra ceremoniei beatificării celor şapte episcopi martiri, care va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia libertății de la Blaj.
Cei şapte episcopi morţi în faimă de martir sunt: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.
În toate oraşele vizitate de Papa au fost organizate centre de presă.
Toți cei care doresc, vor putea să participe la vizita Papei Francisc în România, permisul de acces fiind necesar doar în zona de proximitate a Sfântului Părinte, în rest accesul fiind liber.
Program: 31 MAI –2 IUNIE 2019
Vineri, 31 mai 2019 | ROMA-BUCUREȘTI
08:10 – Plecarea cu avionul de pe Aeroportul din Roma/Fiumicino spre București
11:30 – Sosirea pe Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni din București
PRIMIREA OFICIALĂ pe Aeroport
CEREMONIA DE BUN VENIT la intrarea în complexul Palatului Prezidențial Cotroceni
VIZITA DE CURTOAZIE LA PREȘEDINTELE ROMÂNIEI în Palatul Prezidențial Cotroceni
ÎNTÂLNIREA CU PRIMUL MINISTRU în Palatul Prezidențial Cotroceni
13:00 ÎNTÂLNIREA cu AUTORITĂȚILE, cu SOCIETATEA CIVILĂ și cu CORPUL DIPLOMATIC în Palatul Cotroceni
Discursul Sfântului Părinte
15:45 – ÎNTÂLNIREA PRIVATĂ CU PATRIARHUL în Palatul Patriarhiei
ÎNTÂLNIREA CU SINODUL PERMANENT AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE în Palatul Patriarhiei
Discursul Sfântului Părinte
RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU în noua Catedrală Ortodoxă
Salutul Sfântului Părinte
SFÂNTA LITURGHIE în Catedrala Catolică Sfântul Iosif
Omilia Sfântului Părinte
Sâmbătă, 1 iunie 2019 | BUCUREȘTI-BACĂU-ȘUMULEU-CIUC-IAȘI-BUCUREȘTI
09:30 – Plecarea cu avionul la Bacău
10:10 – Sosirea pe Aeroportul din Bacău și transferul cu elicopterul la Stadionul din Miercurea-Ciuc
SFÂNTA LITURGHIE la Sanctuarul din Șumuleu-Ciuc
Omilia Sfântului Părinte
Transferul Sfântului Părinte cu elicopterul pe Aeroportul din Iași
17:25 – VIZITA LA CATEDRALA SFÂNTA MARIA REGINĂ din Iași
ÎNTÂLNIREA MARIANĂ CU TINERII ȘI CU FAMILIILE pe platforma din fața Palatului Culturii din Iași
Discursul Sfântului Părinte
19:00 – Plecarea cu avionul spre București
20:00 – Sosirea pe Aeroportul Henri Coandă-Otopeni la București
Duminică, 2 iunie 2019 | BUCUREȘTI-SIBIU-BLAJ-SIBIU-ROMA
09:00 – Plecarea cu avionul la Sibiu
09:40 – Sosirea pe Aeroportul din Sibiu și transferul cu elicopterul la Blaj
SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA LITURGHIE cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății la Blaj
Omilia Sfântului Părinte Regina Caeli
13:20 – Prânzul cu suita papală
Întâlnirea cu comunitatea românească din Blaj
Salutul Sfântului Părinte
Transferul cu mașina închisă la Stadionul Municipal
Transferul Sfântului Părinte cu elicopterul pe aeroportul din SibiuSosirea pe aeroportul din Sibiu
Ceremonia de rămas bun
17:30 – Plecarea cu avionul papal la Roma/Ciampino
Citiți principiile noastre de moderare aici!