Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la şefia DNA printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus astfel în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.
Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţase că până pe 23 iulie, procurorii se pot înscrie pentru selecţia la conducerea DNA, prin depunerea unei cereri de înscriere la Direcţia resurse umane. Văzând însă că nici un candidat nu și-a depus candidatura pentru postul lui Kovesi, acesta a declarat că e convins că în ultima zi vor fi mai multe cereri, altfel se va relua procedura.
Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecţie și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 24 iulie, participanții urmând a susține, în perioada 25-27 iulie, un interviu cu ministrul Tudorel Toader. Rezultatul final se va afișa în data de 30 iulie.
[related-post post_id=”2073704″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!