„Acest document este un instrument de creștere a transparenței și de combatere a evitării și evaziunii fiscale. Este o direcție extrem de importantă pe care ne focusăm, extrem de necesară oricărei economii disciplinate”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Odată intrat în vigoare, Acordul va permite României să facă schimb de informații la nivelul standardului convenit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care prevede schimbul automat de informaţii financiare între ţări şi jurisdicţii, în scopul identificării persoanelor fizice sau firmelor care eludează fiscul, prin transferul banilor în conturi din străinătate.
Ulterior semnării acestei Declarații de susținere a Acordului, România, va face o listă a statelor cu care dorește să realizeze automat acest schimb de informații. Schimbul automat de informații financiare se va face pe baze bilaterale pe măsură ce fiecare dintre statele care se vor regăsi pe lista României vor fi parcurs procedurile de intrare în vigoare a acordului.
„Scopul declarat al realizării acestui schimb de informații este ca ANAF să poată verifica, de pildă, dacă pentru sumele depozitate în conturi din străinătate au fost plătite impozite. Este un pas important spre transparentizarea veniturilor. Datorită acestor schimburi de informații financiare, ANAF poate avea o imagine de ansamblu asupra soldurilor sau valorii conturilor deținute în străinătate de rezidenții fiscali români”, a explicat ministrul finanțelor publice.
Informații care vor putea fi schimbate potrivit acordului: date pentru identificarea persoanei (nume, adresă, cod identificare fiscală), date referitoare la numărul contului (sau un echivalent funcțional), date despre numele și numărul de identificare (dacă există) al instituției financiare care face raportarea, despre soldul sau valoarea contului, în cazul unui cont de custode date referitoare la suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont și suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare.
Acordul multilateral pentru schimbul automat de informații financiare include prevederi exprese privind respectarea secretului fiscal. Se menționează explicit faptul că și în situația în care un stat denunță această înțelegere, este obligat să păstreze secretul fiscal pentru informațiile pe care le-a primit anterior momentului la care a renunțat să mai fie parte a acestui Acord.
În funcție de îndeplinirea procedurilor interne legale pentru intrarea în vigoare a Acordului, România va putea face efectiv acest schimb de informații începând cu septembrie 2017 cu acele state care şi-au îndeplinit procedurile de intrare în vigoare a Acordului până la data respectivă.
Înaintea efectuării schimbului automat de informații financiare între două state, una dintre condiții este aceea că trebuie să fie în vigoare Convenția privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală. În ceea ce privește România, Convenția va intra în vigoare la data de 1 noiembrie 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!