Conform proiectului, contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului ar fi fost majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS), de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii ar fi fost scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. Anca Dragu, ministrul Finanţelor Publice, a negat existenţa acestui proiect de act normativ.„Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an. Singurele măsuri care au fost şi sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale și în favoarea activității economice”, se spune în comunicatul ministerului.
Debirocratizare
„Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri. În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice
„Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice. Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii”, se mai precizează în comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!