Potrivit site-ului Constanța 100%, imaginile ar fi fost surprinse pe o șosea din Constanța, iar „trăsura” preotului ar fi fost escortată de Poliția Locală, în imagini observându-se girofarul.
„Din filmare se înțelege că unii șoferi și-au dorit și binecuvântarea mașinii cu agheasmă, motiv pentru care au încetinit în dreptul preotului și i-au solicitat aceasta.
Această practică nu este ceva nou, întrucât stropirea cu agheasma mare este des întâlnită în gospodăria creștinului, fiind o prelungire a procesiunii de la Bobotează. Astfel se stropesc casele, grădinile, fântânile, staulele animalelor, existând inclusiv obiceiul botezului cailor și al mijloacelor de transport.
Așadar și caii-putere, fiind unelte ale activității umane, se pot binecuvânta și există chiar o slujbă specială pentru sfințirea autoturismului, de care s-a mai vorbit în presă în trecut. Ineditul situației este faptul că totul se întâmplă spontan, în ritmul secolului vitezei. Graba cotidiană a mediului urban poate determina pentru omul contemporan lipsa timpului necesar pentru a primi în liniște binecuvântarea lui Dumnezeu sau a participa la slujbe, așa cum și Biserica recomandă a nu se lucra în zilele de Sărbători, însă acest lucru nu este întotdeauna posibil și practic.
Tocmai de aceea, conștienți de această situație, Arhiepiscopia Tomisului a trimis aceste care cu agheasmă pe principalele bulevarde. Filmarea ne arată că decizia a venit în întâmpinarea dorinței unor șoferi”, este explicația purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul și bloggerul Eugen Tănăsescu pentru site-ul Constanța 100%.
Conform aceleiași surse, întâmplarea a fost filmată în seara de Bobotează în timp ce ploua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!