Creşterea se datorează investițiilor realizate în ultimii ani de hotelieri, care au dus la creșterea calității serviciilor turistice, măririi plajelor din Mamaia, Eforie Nord și Constanța, printr-o investiție a Companiei Apele Române Dobrogea-Litoral, dar și conjuncturii internaționale, care a determinat un număr mai mare de români să își petreacă vacanțele în destinații interne.
Iulie și august au fost cele mai solicitate luni pe litoralul românesc, cererea fiind atât pentru sejururi, în medie, de patru zile, cât și pentru weekend. În sezonul 2016 se constată o creștere a ofertei pentru vacanțe all inclusive, disponibile în cazul a 23 de hoteluri din 300 preferate pe litoral, dar și a cererii din partea turiștilor pentru acest tip de servicii. Stațiunile din sudul litoralului, care și-au îmbunătățit oferta hotelieră cu unități de patru stele și servicii all inclusive, au fost preferatele turiştilor și în acest sezon. Per ansamblu, creșterea valorică estimată pentru întreg sezonul, în comparație cu vara trecută, e de aproximativ 18%.
2016, an mai bun
„În urma întâlnirilor de final de sezon, pe care conducerea ANAT le-a avut zilele acestea cu mai mulți hotelieri de pe litoral constatăm că sezonul 2016 a fost mai bun decât ne-am așteptat. Gradul de ocupare a crescut cu 8-12% față de vara trecută”, a declarat Alin Burcea, președintele ANAT. Prioritatea ANAT pentru sezonul 2017 este creşterea vânzărilor de vacanţe pe litoral, implicit a gradului de ocupare, pentru lunile mai, iunie şi septembrie.
„Litoralul românesc are perspective de creștere constantă datorită relației excelente dintre agențiile de turism, care îl promovează permanent, și hotelieri, care prin investițiile realizate îmbunătățesc an de an serviciile oferite turiștilor. Avem însă nevoie de susținerea autorităților locale, care să realizeze investiții în înfrumusețarea stațiunilor, și de a autorităților centrale, care să susțină programele propuse de ANAT pentru atragerea turiștilor pe litoral”, precizează președintele ANAT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!