Potrivit ultimelor informaţii, Madonna s-a cazat la hotelul Radisson, situat pe Calea Victoriei. Cântăreaţa a făcut rezervări la patru hoteluri bucureştene: Novotel, Radisson, Mariott şi Hilton, pentru ea şi staff-ul său.
Se pare că vedeta a venit însoţită de iubitul ei Jesus Luz şi de copii.
Cât timp va sta în Capitală, diva pop va circula cu un microbuz construit special pentru transportul VIP-urilor. Este vorba despre un model blindat, care în interior este similar unei limuzine.
Vedeta americană va urca pe scenă alături de cinci instrumentişti, două backing vocal şi nu mai puţin de 15 dansatori. Echipa de producţie a evenimentului a adus echipamentul cu 56 de camioane, iar pregătirile au decurs, până în acest moment, fără probleme.
Concertul Madonna la Bucureşti, programat astăzi, în Parcul Izvor, va dura două ore, timp în care celebra artistă va schimba între 12 şi 15 costume, a declarat producătorul turneului în care este inclus show-ul din Capitală, Chris Lamb.
Organizatorii anunţă că accesul în spaţiul de concert se va face în intevalul orar 17.30-20.30, pe la oricare dintre cele trei intrări: cea din zona staţiei de metrou Izvor, intrarea de la intersecţia străzii B.P. Haşdeu cu Splaiul Independenţei, şi cea de-a treia, la intersecţia străzii B.P. Haşdeu cu Bulevardul Naţiunilor Unite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!