Artista Mădălina Manole, care a murit, miercuri dimineaţă, a fost găsită de ambulanţă într-o baltă de sânge, având capul spart, au declarat pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Ambulanţa a fost anunţată pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soţul artistei, Mircea Petru, spunând că artistei i s-a făcut rău. Cea mai apropiată ambulanţă a găsit-o în stop cardioprespiratior, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare, iar apoi fiind chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă desânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea s-a găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.
În urmă cu trei săptămâni Mădălina Manole ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.
Mădălina Manole a fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.
Cântăreaţa Mădălina Manole a fost găsită moartă de soţul ei, miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.30, în locuinţa lor din localitatea Otopeni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgenţă a fost anunţat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuinţa sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreaţă. Soţul artistei a declarat autorităţilor că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunţare asupra cauzei decesului.
Cântăreaţa Mădălina Manole a murit, miercuri, în ziua în care împlinea 43 de ani
Mădălina Manole a lăsat un mesaj de adio soţului său pe telefonul mobil
Citiți principiile noastre de moderare aici!