Boc a mai declarat că Legea responsabilităţii fiscale ar urma să fie adoptată de Parlament până la sfârşitul lunii martie, iar Legea pensiilor – până la sfârşitul lunii iunie.
Curtea Constituţională a decis în noiembrie 2009, în urma unei sesizări a Partidului Naţional Liberal, că Legea educaţiei contravine Constituţiei. Aceasta este una dintre cele trei legi de reformă pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în Parlament, în luna septembrie. Toate trei au fost atacate la CCR, dar celelalte două – respectiv Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unice - au primit girul Curţii Constituţionale.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!