Senatorii Daniel Fenechiu şi Cristiana Anghel, inițiatorii contestației, susţin că un articol din proiect este ambiguu şi se poate interpreta că fumatul nu este permis nici măcar în propria locuinţă.
Contestația a fost înregistrată marți la Curtea Constituțională și va fi analizată pe 27 ianuarie 2016.
„Am semnături și de la nefumători, care au înțeles că legea e făcută aiurea. E un articol de lege care poate fi interpretat că nu poți fuma nici în casa ta. În cazul în care stai la bloc și vecinul de sus sau de jos sau vecinul care trece pe scară constată că e deranjat de fumul din casa ta, poate să dea telefon la mediu, la gardă, și să te amendeze.
Nu e vorba de fumat, aici e vorba de faptul că unii nu înțeleg că au și alții drepturi pe lângă ei. Dacă tu mă faci pe mine și-mi interzici și acasă să mai fumez, atunci pot să vin cu o lege să interzic comercializarea tutunului, să vedem dacă bugetul se poate lipsi de un miliard de euro”, a declarat Cristiana Anghel, senatoare ALDE, pentru Digi24.
Contestatarii mai susțin că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă și cele aflate în tranzit într-un aeroport, care ar avea voie să fumeze, şi ceilalţi cetăţeni fumători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!