UPDATE: Președintele PSD, Liviu Dragnea și președinele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu au dat primele declarații în urma refuzului președintelui să o numească premier pe Sevil Shhaideh.
„Ca şi dumneavoastră, ca şi toată ţara am urmărit şi noi cu stupefacţie, pot spune, anunţul preşedintelui Iohannis, răspunsul la propunerea noastră privind desemnarea primului ministru al României. Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore, am încercat să găsim care sunt resorturile cinstite sau eventualele resorturi cinstite sau constituţionale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. N-am reuşit să găsim niciun motiv constituţional, nici alt motiv care să ţină de alte elemente, riscuri eventual şi părerea noastră este că acest om de fapt vrea să declanşeze o criză politică în România. În opinia mea, președintele vrea suspendare. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă aruncăm țara într-o criză politică”, a declarat Liviu Dragnea.
Președintele PSD a mai spus că vor avea loc consultări, iar o decizie va fi anunțată în cursul zilei de miercuri, cel târziu joi.
Alianţa PSD şi ALDE a nominalizat-0 pe Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării Regionale în guvernul Ponta.
„Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumetele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere”, a declarat marți preşedintele Klaus Iohannis.
Liviu Dragnea anunța săptămâna trecută că aceasta este singura propunere pe care o va face. „Eu nu voi mai veni cu o altă propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte. (…) Am spus de la început că noi vom avea o singură propunere. Punct. Nu vom veni cu o altă propunere.
Am propus-o pe Sevil Shhaideh pentru că este un om în care am încredere totală și știu că vom putea realiza împreună programul pentru care am primit votul din partea cetățenilor. A fost ministrul Dezvoltării, cunoaște bine activitatea din toate ministerele.
Această propunere arată în mod clar că îmi asum întreaga răspundere pentru activitatea guvernamentală și pentru punerea în aplicare a programului de guvernare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!