UPDATE: Iliescu a fost învinuit de crime împotriva umanității, în dosarul Mineriadei. El este primul fost șef de stat din istoria recentă a României care este pus sub învinuire.
„Toate victimele, peste 1.200 (morți și răniți), ei au fost căzuți sub puterea adversarului politic, pentru că ei au fost arestați atunci și s-au exercitat acte de represiune împotriva lor tocmai pentru că erau adversari politici. Ei au avut parte de tratamente neomenoase. Unii au fost bătuți, au fost și câteva violuri. Declarațiile părților vătămate există la dosar. Cred că mare lucru nu mai are de făcut. Practic, Ion Iliescu s-a implicat personal în coordonarea acțiunilor represive din 13 -15 iunie”, a spus Dan Voinea, fostul procuror militar, la Digi24.
Potrivit unor surse judiciare ale presei centrale, Ion Iliescu ar putea fi pus sub acuzare.
„Până nu se lămuresc de către instanţă circumstanţele acestor regretabile victime nu avem ce comenta”, a declarat Virgil Măgureanu.
Mineriada din iunie 1990 – evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 în București, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.
Oficial – șase morți, neoficial – aproximativ 100.
La începutul lui 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să găsească vinovaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!