Imaginile au fost surprinse în Reșița, de un șofer aflat în trafic. Acesta chiar îi transmite femeii că animalul este mort, însă aceasta spune că respiră, doar că de două zile este așa și își continuă drumul.
„Avem filmarea şi ştim că imaginile sunt din Reşiţa. Ne-am sesizat din oficiu, cu privire la acest aspect şi, în prezent, colegii mei de la Poliţia Municipiului Reşiţa fac cercetări cu privire la identificarea persoanei şi stabilirea stării de fapt. În funcţie de cele constatate, urmează să fim într-o situaţie de contravenţie sau de infracţiune. Este vorba despre două fapte prevăzute în Legea 205/2004, privind protecţia animalelelor. Cele două fapte sunt rele tratamente aplicate animalelor şi cruzimea. În funcţie de constatări, sperăm să identificăm persoana şi să vedem despre ce este vorba”, a declarat comisarul şef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!