Micuțul se agăța de veșmintele părintelui, astfel încât acesta nu putea să-l bage în cristelniță. După câteva încercări nereușite de a băga copilul în apă, preotul s-a enervat teribil și a început să manevreze bebelușul ca pe un obiect.
Conform debraila.ro, dupa apariția imaginilor șocante, al căror protagonist este preotul paroh Traian Mazăre, în vârstă de 64 de ani, Poliția din Brăila s-a autosesizat și va face verificări.
„Oamenii legii urmează să stabilească daca sunt îndeplinite elementele constitutive ale săvârșirii unei infracțiuni”, a declarat pentru sursa citată subinspectorul Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
De asemenea, Patriarhia a reacționat, calificând gesturile preotului ca fiind „nepotrivite”, „lipsite de delicatețe” și „total neadecvate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!