Cele mai lungi dezbateri pe marginea completării Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport au fost provocate de un articol care obligă persoanele care au interdicţie de la a participa la competiţii sportive să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră, unde vor sta pe toată durata desfăşurării competiţiei.
Reprezentanţii cluburilor de fotbal prezenţi la lucrările Comisiei s-au arătat de acord cu această prevedere, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, spunând chiar că legea trebuie să fie mai dură şi amenzile mai mari şi calificându-i pe huligani ca fiind “oligofreni” şi “psihopaţi”.
“Să găsim soluţii să extragem 100-200 de huligani, de psihopaţi, de oligofreni, de nenorociţi, care se duc acasă, nu deschid uşa, deschid capacul. Sunt instigatori. Noi suntem înjuraţi, suntem luaţi de mamă, de soră, de copii, nu mai putem să mergem pe stradă”, a spus Alexandru.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat la finalul dezbaterilor că este de acord cu această măsură, spunând că în acest mod se va putea veni din nou cu familia la competiţiile sportive.
“Anglia a găsit cea mai bună soluţie împotriva huliganilor – legea. În condiţiile astea, unul câte unul ajung la poliţie, nu mai sunt astfel pe stadion şi nu îi mai pot incita şi pe alţii. Este cel mai bun model. Dacă persoanele care nu doresc să respecte legea sunt duşi la secţia de poliţie, ceilalţi nu mai au de suferit”, a spus Sandu.
Întrebat despre modul în care va fi pusă în aplicare această prevedere, inspectorul general al Jandarmeriei, generalul Olimpiodor Antonescu, a spus că nu vor fi probleme, chiar dacă vor fi două grupuri diferite de suporteri, pentru că numărul celor interzişi pe stadioane este mic.
Antonescu nu a exclus nici posibiltatea ca suporterii să poată vedea meciul la secţiile de poliţie. ”Îi introducem în două camere separate, dar acolo se vor uita împreună, că nu vor fi probleme. Dar nu se va ajunge la astfel de situaţii, pentru că sunt 43 de interzişi la ora actuală. Nu sunt toţi din aceeaşi localitate. În Bucureşti sunt 14. N-ar fi o problemă”, a spus generalul Antonescu.
Membrii comisiei au mai dezbătut anumite probleme de securitate de la competiţiile sportive, unul dintre participanţi venind cu propunerea de introducere a unui articol ce defineşte termenul de suporter, el lipsind din actuala lege.
“Totul se defineşte, mai puţin actorul!”, a declarat un reprezentant al cluburilor de fotbal. El a propus ca suporterii să fie definiţi ca “membri ai unei structuri asociative recunoscuţi de structura sportivă în cauză”, moment în care secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a intervenit iritat: “E bine că am definit suporterii, dar noi trebuie să definim huliganii! De 20 de ani nu reuşim să eliminăm aceste rebuturi genetice şi sociale!”, a spus acesta, dezbaterile continuând pe marginea delimitării suporterului de participant.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a venit la rândul său cu o propunere, de înlocuire a personalului de pază de pe stadioane cu un steward, recrutat din rândul agenţilor de securitate care se ocupă în acest moment de siguranţa pe stadioane, şi care să urmeze o pregătire specială. Senatorul PNL Nicolae Robu a susţinut ideea, spunând că “poliţia nu este binevenită în acest context”, deoarece în arenă trebuie să fie personal civil “pentru a evita conflictele care apar în mod natural între suporteri şi oameni în uniformă”.
La lucrările comisiei au participat mai mulţi reprezentanţi ai cluburilor de fotbal şi ai Ligii Române de Fotbal, responsabili cu securitatea de la FC Timişoara, Politehnica Iaşi, Dinamo şi CFR Cluj, precum şi preşedintele FRF Mircea Sandu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!