În privinţa componentei sindicale, Guvernul
a convenit:
după 15 aprilie să se declanşeze,
împreună cu partenerii sociali,
mecanismul de consultare pe tema creşterilor
salariale pe anul 2009 în sistemul public,
în funcţie de performanţele
economice ale trimestrului I şi a prognozelor
pentru perioada următoare.
până la 15 aprilie 2009, Guvernul
şi sindicatele să poarte discuţii
în vederea elaborării legii
salarizării unice a personalului bugetar.
pentru anul 2009 se va prelungi perioada ajutorului
de şomaj cu trei luni
până la 1 martie 2009, prin
Ordonanţă de Urgenţă, se va
promova modificarea prin care comitetele sectoriale
devin instituţii de utilitate publică
se instituie pensia socială minimă de 350
de lei în două tranşe
În privinţa sporurilor, a premiilor sau
stimulentelor, Guvernul a convenit cu sindicatele
elaborarea unui act normativ pentru reglementarea
acelor sporuri care vor fi diminuate sau eliminate.
Premierul a precizat că vor fi luate în
discuţie:
sporul de 75% pentru persoanele care lucrează
cu fonduri europene – acesta va fi de 75% numai
pentru acele persoane care au legătură
directă cu fondurile europene şi se va
acorda pe criterii de performanţă
eliminarea sporului de 20% pentru participarea
în comisiile de concurs – participarea va fi
tratată ca atribuţie de serviciu
eliminarea sporurilor pentru cei care lucrează
cu gestionarea unor împrumuturi externe –
atribuţia va fi considerată
îndatorire de serviciu
indemnizaţia de 25% pentru auditul public din
cadrul instituţiilor publice – va fi
considerată atribuţie de serviciu
sporul de 15% sau 20% pentru utilizarea unei limbi
străine – atribuţie de serviciu
indemnizaţia de conducere, de până
la maximum 55% – se va acorda în continuare,
dar se va face diferenţiat, în
funcţie de
performanţă.
Potrivit premierului Emil Boc, în privinţa
componentelor economice legate de patronate s-a decis:
operaţionalizarea fondului de garantare a
creditelor pentru IMM-uri şi
înfiinţarea fondului de contragarantare
a creditelor pentru Întreprinderile Mici
şi Mijlocii
neimpozitarea profitului reinvestit
începând cu trimestrul al II-lea al
anului 2009
adoptarea legii parteneriatului public privat
în primul trimestru al anului 2009
accelerarea procedurii de atragere a fondurilor
europene şi modificarea legii
achiziţiilor publice pentru flexibilizarea
acestei proceduri
modificarea tarifului de utilizare a
infrastructurii feroviare publice, având ca
indicatori de referinţă tona per
kilometru transportat.
Realitatea
Citiți principiile noastre de moderare aici!