BCR are în curs de aprobare aproximativ 830 de dosare în prezent, în valoare de 33 milioane euro. De asemenea, BCR a mai aprobat financiar alte 1.600 de dosare la care solicitanţii trebuie să vină cu documentele locuinţei care va fi cumpărată/construită, în valoare totală de peste 78 milioane euro, se mai arată în comunicat.
“Cine îşi doreşte achiziţionarea unei locuinţe în varianta actuală a programului Prima Casă trebuie să semneze antecontractul de vânzare-cumpărare până la 15 februarie inclusiv. Solicitantul poate veni la bancă pentru aprobarea financiară, iar în paralel să-şi caute casa potrivită”, a declarat directorul executiv al direcţiei Credite Retail a BCR, Ştefan Coroianu.
Acest lucru este valabil şi pentru cei care au deja aprobarea financiară a creditului, dar nu au găsit încă locuinţa, a completat Coroianu.
BCR îşi va anunţa direct toţi clienţii care au dosare aprobate financiar că trebuie să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare până la data de 15 februarie (antecontract autentificat sau sub semnătura privată cu data certă), se mai arată în comunicat.
Banca a demarat creditarea prin programul Prima Casă la începutul lunii august 2009 şi are alocat cel mai mare plafon de garantare, de 420 milioane euro.
BCR, controlată de grupul austriac Erste, are active de peste 17,2 miliarde euro şi o reţea de 663 de unităţi de retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) şi 48 de centre de afaceri corporate, dedicate în special IMM-urilor şi companiilor mari.
Sursa NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!