În acest moment, agresivitatea în trafic este sancţionată în cazul “proferării de injurii sau folosirea de gesturi obscene”. Potrivit prevederilor în vigoare, “săvârşirea de gesturi obscene, injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic” se pedepsesc 21 până la 100 puncte amendă, adică între 12 milioane şi 60 milioane lei vechi. Orice alte agresiuni, chiar dacă sunt comise în trafic, cad sub incidenţa legilor civile sau penale, pentru că pur şi simplu ele nu sunt prevăzute în Codul Rutier.
“Agresivitate în trafic înseamnă şi depăşiri repetate, în zig-zag ori frânarea bruscă, intenţionat”, a explicat comisarul-şef Lucian Diniţă. “Noi, cei de la Poliţia Rutieră, am semnalat parlamentarilor mai multe tipuri de comportament agresiv, precum depăşirile succesive, slalomul printre maşini, frânări bruşte, bătăi”, a mai spus şeful Poliţiei Rutiere.
Dacă iniţiativa poliţiştilor se va materializa, pedeapsa va fi aplicată pentru infracţiunea comisă cu violenţă în trafic, iar ridicarea permisului ar urma să fie o pedeapsă complementară aplicată de Poliţia Rutieră. Dosarul penal se va întocmi la sesizarea victimei, Parchetul urmând să soluţioneze cauza.
Dacă este faptă penală, iar instanţa se pronunţă în acest sens, repectivul şofer va putea rămâne fără permis de la şase luni la un an. “Un astfel de şofer este un pericol pentru siguranţa cetăţenilor, în special pentru alţi participanţi la trafic”, cred poliţiştii. În cazul în care actele de agresivitate sunt constatate de poliţişti, sancţiunile vor fi aplicate direct de agenţii de circulaţie.
Sursa: realitatea
Citiți principiile noastre de moderare aici!