Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA, sâmbătă dimineața circulația trenurilor era afectată de condițiile meteo severe pe relațiile București Nord – Lehliu și Valea Albă – Drobeta Turnu Severin Mărfuri, secții aflate pe raza Regionalelor București și Craiova, unde mai mulți copaci, care au cedat sub greutatea gheții, s-au prăbușit pe firul de contact, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a locomotivelor.
„Personalul feroviar este deja pe teren și acționează într-o primă etapă cu drezine pantograf pentru tăierea și îndepărtarea copacilor prăbușiți, apoi se va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea componentelor avariate, restabilirea alimentării firului de contact și efectuarea reglajelor la catenară”, transmite CFR.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze pentru disconfortul creat şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în traficul feroviar, la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau telefonic la numărul 021/9521.
Citiți principiile noastre de moderare aici!