Pe lângă salariu, un parlamentar beneficiază de bani pentru locuință, combustibil, diurnă și pentru activitatea parlamentară.
„Într-o Românie unde deciziile se iau in miez de noapte si pe ascuns, transparența este o valoare fundamentala în activitatea mea ca parlamentar.
Exista multe mituri despre cat de multi bani câștiga un parlamentar. Pentru a înlătura orice mit asupra acestui aspect, voi împărtăși cu voi urmatoarele informații:
Un parlamentar (deputat) are o indemnizație (salariu) de 5564 RON.
Pe langa salariu, se mai adauga urmatoarele sume care sunt fie fixe (sume forfetare) fie sume care variază (diurne).
Așadar, mai dispunem de urmatoarele sume:
– 4600 RON, suma forfetară pentru locuința in Bucuresti (doar pentru parlamentarii care nu au domiciliu in București)
– 1400 RON, combustibil
– 476 RON, suma alocată pentru deplasări in circumscripția electorala.
– 616 RON, (diurna pe ianuarie. Se primește 160 RON pe zi de activitate in plen)”
– 11400 RON, suma forfetară pentru activitatea parlamentara (cabinet parlamentar, angajați, protocol, alte cheltuieli) Aceasta este suma bruta din care se scad si taxele angajatorului. Suma neta poate varia intre 8500 si 9500 RON.
Aceasta suma este singura care nu se folosește in scop personal. Jumatate trebuie decontată pe baza de acte justificative, jumatate pe baza de declarație pe proprie răspundere.
Așadar, ăștia-s banii. Nici mai mult, nici mai putin”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!