„Autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un prim autoturism circula în faţa TIR-ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul aflat imediat in spatele TIR-ului, circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi. Unul dintre învinuiţi, aflat in acest ultim autoturism, asigurat in dispozitive special realizate, urca pe capota si acţiona prin tăierea sigiliilor și forțarea ușilor din spate ale TIR-ulor, sustrăgând bunurile transportate“, potrivit unui comunicat DIICOT.
Hoții mai jefuiau și autoturisme prin metoda înţepării anvelopei.
Aproape 80 de laptop-uri sustrase dintr-un tir
În noaptea de 20 spre 21 noiembrie, persoanele bănuite ar fi urmărit un camion care transporta aparatură electronică şi electrocasnică, pe ruta Chiajna-Timişoara. Din acesta ar fi sustras 79 de laptop-uri şi alte aparate electrocasnice. Prejudiciul, în valoare de 40.000 de euro, a fost recuperat.
Furt și violență
Pe 28 octombrie, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, membrii grupării ar fi înţepat anvelopa unui autoturism, iar în momentul în care şoferul remedia avaria, ar fi deposedat o femeie aflată în maşină, prin violenţă, de o geantă în care se aflau 3.000 de lei şi 700 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!