Astfel, de aceste burse ar urma să beneficieze și elevii care obțin mențiuni la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învățământ. Guvernul a aprobat, în ședința din 20 aprilie, un proiect de lege de modificare și completare a Legii 235/2010 care prevede acordarea burselor de merit olimpic internațional elevilor care obțineau premiile I, II și III la olimpiadele școlare internaționale.
În consecință, a fost stabilit cuantumul lunar al bursei pentru cei care obțin mențiuni la olimpiadele şcolare internaţionale. Acesta a fost stabilit la un nivel echivalent cu 25% din salariul de bază minim brut pe țară. De asemenea, elevii care obțin locul I la o olimpiadă școlară internaţională vor primi o bursă de merit olimpic internațional în cuantum lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe țară.
Cei care vor lua locul al II-lea vor primi echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară. Pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de merit va fi echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Toate sumele vor fi acordate în cuantum lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei.
Trebuie știut faptul că anterior, cuantumul burselor de merit olimpic internațional era raportat la salariul minim garantat pe economie la data acordării bursei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!