Cetăţenii britanici sunt chemaţi să aleagă între solidaritatea cu popoarele europene şi interesele naţionale, într-un referendum convocat de premierul David Cameron din raţiuni populiste care însă s-ar putea întoarce împotriva liderului conservator britanic.
Anglia, un statut privilegiat
Cetăţenii britanici sunt chemaţi la urne, joi, pentru a decide dacă asumă responsabilitatea solidarităţii în cadrul Uniunii Europene sau optează pentru o abordare individualistă, de tip naţionalist.
În plus, Marea Britanie a avut permanent un statut privilegiat în Uniunea Europeană, refuzând să devină membră a zonei euro şi a Spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen. De aproape zece ani, Marea Britanie a optat să facă excepţie şi de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale, astfel că instanţele britanice nu au ca referinţă cadrul juridic european. De asemenea, Londra are un statut special şi în privinţa contribuţiilor la bugetul comunitar.
„Marea Britanie oricum nu este un membru autentic al Uniunii Europene. În realitate, Marea Britanie a fost şi rămâne membră UE aproape la fel de mult la Elveţia…, care nu este de fapt membră UE, ba poate chiar mai puţin. Marea Britanie nu a aderat la politicile comunitare în materie de frontiere, nici la Spaţiul Schengen. (…) De asemenea, nu este parte a zonei euro; începând din anul 2007, Marea Britanie este exceptată de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale”, nota recent agenţia americană de ştiri Bloomberg, amintind că Elveţia, deşi nu este membră UE, face parte din Schengen.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!