Potrivit datelor din raportul OMS 2014, până în 2030 vor fi 25 de milioane de noi cazuri de cancer pe an în întreaga lume. În România, cele mai recente studii estimează 1 milion de bolnavi diagnosticați cu cancer, iar specialiștii în domeniu spun că numărul medicilor oncologi de la noi din țară a scăzut.
OMS afirmă că îngrijirea paliativă îmbunătățește calitatea vieții pacienților și familiilor care se confruntă cu o boală incurabilă, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, prin identificarea precoce, evaluarea corectă și tratamentul durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale.
Îngrijirea paliativă poate fi inițiată de medicul de familie, din momentul diagnosticării, în paralel cu tratamentul curativ. Inițierea timpurie a acestui tip de îngrijire ajută pacientul, dar și familia acestuia, prin înțelegerea și acceptarea diagnosticului, cunoșterea bolii și a schimbărilor pe care le aduce, conștientizarea faptului că simptomele pot fi tratate, alegerea în cunoștință de cauză a tratamentelor potrivite, pentru fiecare etapă și manifestare a bolii, cunoașterea drepturilor sociale și a rolului important pe care familia îl are în procesul de îngrijire. Cine ar putea să fie un „ghid” mai bun pentru pacientul care a început această „călătorie”, decât medicul de familie, care cunoaște istoricul pacientului și al familiei sale?
Citiți principiile noastre de moderare aici!