BNR schimba conditiile la credite
Ce prevede noul regulament BNR prentru creditarea persoanelor fizice? Bancile vor solicita un avans de minim 25% la creditele imobiliare in euro si 40% la imprumuturile imobiliare in alte valute, daca veniturile clientului nu sunt in moneda respectiva sau nu sunt indexate la acea valuta. Prima Casa si refinantarile sunt exceptate.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!